Articole blog

Cum ne îmbrăcăm toamna pentru mai mult confort

de Simona Cravcenco in Sep 15, 2022

Cum ne îmbrăcăm toamna pentru mai mult confort

Toamna este sezonul hainelor moi și călduroase, în culori pastelate.

Geci, paltoane, pulovere, eșarfe, toate acestea ne ajută să întâmpinăm sezonul rece cu brațele deschise.

Pe lângă natura lor practică, hainele groase ne fac să ne simțim și să arătăm bine.

Însă, temperaturile oscilante din această perioadă ne pot da bătăi de cap. Unele zile sunt mai friguroase, altele ne răsfață cu raze timide de soare, astfel că e greu să decizi ce haine să alegi.

Pentru a te bucura din plin de frumusețea acestui anotimp, îți propunem câteva variante de ținute specifice sezonului, care, sperăm noi, te vor inspira.

Hăinuțe din materiale naturale pentru copii

Dornici să se miște în voie și să exploreze lumea, copiii au nevoie de o vestimentație atent aleasă în sezonul rece.

Îmbrăcăminte din lână pentru toamnă

De aceea, cea mai bună alegere pentru ei sunt hainele din materiale naturale. Acestea lasă pielea să respire, mențin temperatura corpului și îi feresc de frig și umezeală.

Cum arată ținuta de toamnă perfectă pentru copii?

Ei bine, aceasta trebuie să respecte principiul celor trei straturi de îmbrăcăminte.

Astfel, în funcție de temperatură, pentru stratul de bază poți opta pentru:

Maiouri din lână merinos – sunt fine și moi, reglează temperatura corporală, lasă pielea să respire, nu rețin transpirația și resping mirosurile neplăcute. Maiourile din lână cu mătase, bumbac sau bambus sunt de asemenea o alegere excelentă.

Body-uri bebeluși și copii – disponibile într-o gamă variată de materiale și combinații de fibre naturale, acestea se mulează perfect pe corpul micuților și păstrează căldura atunci când e frig.  

Bluze pentru copii – spre deosebire de maiouri și body-uri, bluzele acoperă și brațele copiilor, oferindu-le mai multă protecție. Poți alege dintr-o colecție variată de modele, culori și materiale naturale certificate.

imbracaminte copii lana pentru toamna

Colanți din lână merinos – datorită texturii plăcute la atingere, colanții sunt ideali ca prim strat. În plus, aceștia pot fi asortați cu ușurință oricărei ținute.

Dresuri din materiale organice – Dacă vrei să scapi de grija șosetelor, dresurile sunt cea mai bună alegere pentru confortul copiilor în sezonul rece. Sunt călduroase și te cuceresc cu imprimeurile pline de viață și culoare.

Stratul intermediar are rolul de a oferi un plus de căldură în zilele cu temperaturi mai scăzute. Așadar, un pulover din lână, un cardigan sau o pereche de pantaloni mai groși îl vor feri pe micuț de frig.

Și în cele din urmă, poți folosi hainele din lână fiartă sau o geacă softshell pentru zilele ploioase sau cu multă umiditate.

Cu atâtea opțiuni, este tare ușor să ai grijă de cei mici în zilele de toamnă, nu-i așa?

Ținute minimaliste de toamnă pentru femei

Materialele naturale sunt o încântare și pentru mămici. Mai ales atunci când au un design simplu și se pliază cu ușurință necesităților de zi cu zi.

Așadar, pentru momentele în care vrei să te simți confortabil, îți recomandăm un tricou lejer din lână fină, alături de o pereche de pantaloni din amestec de cașmir și lână merinos și un cardigan moale și călduros.

imbracaminte femei lana pentru toamna

Petreci mult timp în aer liber? Combină perechea ta preferată de jeans cu o helancă de damă din lână merinos și mătase naturală care te va proteja de frig, mirosuri neplăcute și umezeală întreaga zi. Iar pentru o ținută completă, te invităm să descoperi colecția noastră de paltoane și geci pentru femei, croite special pentru sezonul rece.

imbracaminte dama din lana pentru toamna

Și desigur, nu uita de șosetele din lână. Avantajele șosetelor din lână sunt numeroase, motiv pentru care nu trebuie să lipsească din garderoba ta de toamnă.

Îmbrăcămintea din lână pentru bărbați: un must-have pentru toamnă

Atunci când vine vorba de alegeri vestimentare pentru toamnă, și bărbații se pot bucura de haine din materiale organice.

Cu ce începem orice ținută de toamnă? Maioul! Deși nu se poartă la vedere, maiourile din lână sunt un element indispensabil în timpul sezonului rece. Moi și delicate, acestea pot fi purtate sub hainele groase, dar și ca accesoriu de sine stătător.

Dacă vrei să-ți completezi șifonierul cu articolul potrivit, citește articolul despre beneficiile maiourilor din lână merinos.

imbracaminte barbati din lana

De asemenea, bluzele de corp și colanții din lână merinos pentru bărbați sunt perfecte ca strat de bază în anotimpul rece.

Și mai este un accesoriu călduros care te protejează de vânt și frig. Despre ce să fie vorba? Ei bine, căciula din lână este cea care asigură confortul termic pentru toată zona capului. Iar dacă mai adaugi și un buff din lână merinos, ești pregătit să înfrunți zilele mohorâte de toamnă.

caciula barbati din lana pentru toamna

Așadar, de la mic la mare, toată lumea se poate bucura de mai mult confort în sezonul rece.

Asortate corespunzător, hainele din lână, bambus, mătase și bumbac organic îți lasă pielea să respire, prevenind pierderea căldurii corporale.

Nu mai sta pe gânduri! Vizitează magazinul Gălbenuș și pregătește-te cu îmbrăcăminte din lână pentru o toamnă de neuitat!

Lăsați un comentariu

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată.